Îmi amintesc că o uram cu tot sufletul pe Alina. Alina era blondă, avea părul drept, blugi originali evazați pe care-i purta cu o curea maro din piele întoarsă și unghiile îi erau mereu date cu lac transparent de la Oriflame. Alina stătea în prima bancă pentru că așa voia ea, avea un iubit cu care se ținea de mână în pauza mare, plângea deseori în pauzele mici pentru că avea “drame” și când vorbea ea, o asculta toată lumea.

Am fost provocată zilele trecute să mă gândesc la ce înseamnă să ai o marcă personală.

Cred că pentru a avea o marcă personală trebuie să fii în primul rând memorabil și ca să fii memorabil trebuie să fii autentic, unic și cel mai important inimitabil. Ori să fii autentic într-un mediu în care trendul te acreditează în fața mulțimii, e foarte greu. Și atunci nu-ți rămâne decât să fii tu însuți. Să-ți dai voie să-ți placă ce nu place la toată lumea, să ai ideile tale, să cânți pe muzica ta, să recunoști că ai frici, panici, eșecuri, să fii confortabil cu faptul că nu întrunești așteptările tuturor, pentru că în fond nici fericirile nu sunt pentru toată lumea la fel. Și până la urmă asta-i tot ce contează. În ceea ce privește caracterul inimitabil, nu-mi vine în minte niciun exemplu de marcă personală care să fi putut fi vreodată copiat până la a se individualiza în ceva nou sau măcar bun de ținut minte. Deși cumva tocmai faptul, flatant de altfel, că ești imitat în ceea ce ești, este o recunoaștere a reușitei, niciunul din cei care te follow cu strictețe n-ar putea să ți-o ia înainte fiind doar o alta versiune a ta.

Mă întreb dacă muzele au muze sau dacă poți să fi o marcă personală încercând să-ți construiești o marcă personală, sau trebuie să vină de la sine, din tine, involuntar și cumva chiar inevitabil. Aș fi curioasă să aflu dacă și-a propus vreuna din cele care au sedus de-a lungul istoriei prin stilul lor unic, original, să rămână pentru totdeauna în memoria colectivă. Cred că e greu să-ți definești o marcă personală tocmai pentru faptul că nu poți construi de la zero, ci poți doar evidenția sau cizela o bază care deja există și care ignorată poate trece de cele mai multe ori neobservată.

Să dezvolți o marcă personală mai presupune să fii constant și nici nu cred că poți fi altfel atunci când ești tu însuți, când ești autentic, când nu te schimbă lumea, tendințele sau propriile temeri de a fi cum ești.

Pentru a-ți construi o marcă personală trebuie să fii confortabil în propria piele, să ai încredere că munții se mută, că n-ai nevoie de lume pentru că ai mereu un public, că tu îți croiești drumuri singur și că deși nu se intersectează cu ale celorlalți, sunt mulți cei care vor să meargă fix pe unde ai decis să o iei tu.

După 20 de ani încă mi-o amintesc pe Alina. Ea putea să fie primul exemplu de marcă personală pe care mi-l aduc aminte. Alina avea tot ce-i trebuie, era ea însăși, încrezătoare, memorabilă, unică și avea public. N-am mai auzit nimic de-atunci de Alina. Poate că am mers pe drumuri diferite sau poate că Alina nu a fost constantă. Și poate că asta e treaba cu marca personală, trebuie să le ai pe toate. Si abia atunci se vad lucrurile extraordinare.

Photo credit: The Perks Of Being A Wallflower