I read this funny thing on Facebook some days ago and it was saying that “women who read are dangerous”. It got stuck in my mind and it made me wonder what’s the deal with women who write :)

“1982” is a new category on my blog where you can read some of the articles I wrote since I started my blog. I would be very happy to read your opinions, know what else would you like me to write about and start a debate on some of the topics I chose so far.
New articles coming up every week!

—————————————————————————————————–

Am citit o chestie super funny acum cateva zile pe Facebook, care spunea ceva de genul cum ca “femeile care citesc sunt periculoase”. Mi-a ramas cumva in minte si fix acum cand mi-am zis sa scriu cateva randuri despre sectiunea asta noua de pe blog, m-am gandit ca daca femeile care citesc sunt periculoase, care o fi treaba cu femeile care scriu? :)

“1982” e o noua categorie pe blog si puteti citi aici o parte din articolele pe care le-am scris in ultimii ani de cand am inceput sa public pe The Labels Couturier. Mi-ar placea mult sa-mi scrieti, sa-mi spuneti parerile voastre, sa aud de la voi ce altceva ati vrea sa mai cititi pe site si de ce nu, sa pornim o discutie pe unul din subiectele pe care le-am abordat deja.

October 19, 2016

A BRIEF LOVE AFFAIR

Ce te faci cand te prinde miezul noptii de vinerea seara, pe intuneric, imprastiata cu ochii-n tavan, in patul tau, printre o mie de rochii care te-ar fi putut scoate triumfator in oras, cu aerul rece de octombrie prelingandu-se prin fereastra aproape inchisa si muzica lui Montand inca ratacind vag pe fundal? M-as ridica sa ma duc undeva daca mi-ar trece prin minte vreun alt loc in care as vrea sa fiu. Habar n-am daca e oboseala unei saptamani deosebit de previzibile sau incredibilitatea ca ar mai exista si altcineva imprastiat cu ochii-n alt tavan, intr-o seara de vineri cu ger de octombrie si Montand rasunand prin fereastra.
M-am rezemat cu spatele de perete, pe tavan curg umbre, imi vine in minte o poveste neterminata. Dupa miezul noptii toate povestile de dragoste par ca au ramas neterminate. O viata de de aventuri amoroase fara sfarsit, terminate fara sa se termine, cu finaluri imaginate de o mie de ori mai serioase ca realitatea. Si realitatea mea n-are cum sa fie a nimanui altcuiva. Pentru ca tu n-ai cum sa iubesti o strada, un pom, o plaja, papadiile. Pentru ca eu am iubirea mea neterminata cu vantul, cu marea, cu Teodoreanu. Pentru ca eu inca imi petrec verile indragostita de o muzica care nu mai canta, de o carte care se termina mereu la fel, de tricouri albe, personaje inchipuite, posibilitati. Povestile raman neterminate pentru ca le trece timpul si timpul schimba locul si fara locul ei povestea e indisponibila si ramane neterminata.
Imaginata, realitatea e ideala doar pentru cel ce o inventeaza. Imaginate in doi, povestile de dragoste, isi schimba una alteia insiruirea ideala de evenimente, se anuleaza reciproc odata cu desfasurarea actiunii si nu-si gasesc deznodamantul pentru ca nu s-au intamplat conform asteptarilor.
Am inceput o poveste de dragoste noua. Se facea ca e vineri si seara, si intr-o casa, pe-o strada, cu pomi la fereastra, pe-o ploaie, cu zambet, in fuga, cineva a batut la o usa.
-Cine e?
Apoi s-au intalinit asteptarile..

July 27, 2016

THE MARLBORO MAN

Am visat ca am facut sex cu barbatul de la Marlboro. Nu ma intrebase niciodata daca fumez cand mi-a intins tigara lui care era pe terminate. Era mult fum. Disparusera scanteile. Trebuia sa ma prind cumva ca visez. Nu era nimic plauzibil in imaginea aia a barbatului rezemat de fereastra, fara cuvinte, fara jeansi, fara regrete. E perfect sa taci alaturi de cineva si sa nu fie liniste. Sa bata vantul, sa nu fie soare, sa nu poarte sosete. Trebuia sa ma prind ca visez. Nu avea voce, asteptari sau orgoliu. Inventase un joc. Pierdusem din prima. Erau prea multe posibilitati si eu eram numai una. Trebuia sa ma prind ca visez. As fi putut foarte bine sa ma trezesc sau sa plec. Era si asa genul acela de barbat de care te lasi, usor, de cel putin o suta de ori intr-o noapte. Nu am avut oricum niciodata mai mult de o tigara, un barbat, o cafea deodata. Trebuia sa ma prind ca visez. Tigarile lui nu se stingeau niciodata, eu eram mereu goala, pluteam intr-o certitudine incompatibila cu realitatea. Fusese tandru, zburase timpul, o goana aiurea, cu degetul pe tragaci, pe bricheta, pe manerul de la usa.
M am trezit cand s-a risipit fumul.

May 30, 2016

LET’S GO VIRAL! #DigitalDivas2016

February 8, 2016

NEW AMERICANA

Since the famous bloggers moved to La La Land, living and promoting the fascinating American dream, the one with the never old vintage clothes, the iconic music and musicians printed on the boyfriend’s t-shirt, along with the chilly life of strolling along the palm tree covered in breathtaking sunsets boulevards, we all want a piece of that life free of mortgage, free of calories, free of duties and so full of charm and vintage style. Because they say you can’t go wrong with vintage. Vintage is the new Chanel, people want what they can’t have: the Yeezy shoes, no hair on legs, the past. And with the 60s and 70s being in style for I don’t remember how many seasons now, being old fashion never been more cool and IN, then in this perpetual and present fashion Woodstock we live in.

I have no idea if this new Americana generation Halsey talks about in her song is real. I would like to believe in a new generation of teenagers, Americans, Europeans or whatever, that feels free- free of judgement, free of consumerism, free of hate, free of trends. A generation that goes back to roots, even if those roots are only as far as the 60s, that lives free, dreams high, feels more. A generation that wears clothes instead of brands and makes love instead of shopping.

I personally don’t like the idea of wearing someone else’s old clothes, even though I would cave in for a pair of vintage Levi’s or a vintage rock t-shirt I’ve always been obsessed with!

I love the American dream, but that’s because I’m always searching for something I can’t reach: impossible love, more expensive shoes, eternal happiness, higher morals… And along with this declaration of independence brought to life by the new generation, I can’t do anything else but surrender and live vintage in the most Jimi Hendrix possible way: as I want to.

December 8, 2015

Poti sa vezi ceva? Da, lucruri extraordinare!

Îmi amintesc că o uram cu tot sufletul pe Alina. Alina era blondă, avea părul drept, blugi originali evazați pe care-i purta cu o curea maro din piele întoarsă și unghiile îi erau mereu date cu lac transparent de la Oriflame. Alina stătea în prima bancă pentru că așa voia ea, avea un iubit cu care se ținea de mână în pauza mare, plângea deseori în pauzele mici pentru că avea “drame” și când vorbea ea, o asculta toată lumea.

Am fost provocată zilele trecute să mă gândesc la ce înseamnă să ai o marcă personală.

Cred că pentru a avea o marcă personală trebuie să fii în primul rând memorabil și ca să fii memorabil trebuie să fii autentic, unic și cel mai important inimitabil. Ori să fii autentic într-un mediu în care trendul te acreditează în fața mulțimii, e foarte greu. Și atunci nu-ți rămâne decât să fii tu însuți. Să-ți dai voie să-ți placă ce nu place la toată lumea, să ai ideile tale, să cânți pe muzica ta, să recunoști că ai frici, panici, eșecuri, să fii confortabil cu faptul că nu întrunești așteptările tuturor, pentru că în fond nici fericirile nu sunt pentru toată lumea la fel. Și până la urmă asta-i tot ce contează. În ceea ce privește caracterul inimitabil, nu-mi vine în minte niciun exemplu de marcă personală care să fi putut fi vreodată copiat până la a se individualiza în ceva nou sau măcar bun de ținut minte. Deși cumva tocmai faptul, flatant de altfel, că ești imitat în ceea ce ești, este o recunoaștere a reușitei, niciunul din cei care te follow cu strictețe n-ar putea să ți-o ia înainte fiind doar o alta versiune a ta.

Mă întreb dacă muzele au muze sau dacă poți să fi o marcă personală încercând să-ți construiești o marcă personală, sau trebuie să vină de la sine, din tine, involuntar și cumva chiar inevitabil. Aș fi curioasă să aflu dacă și-a propus vreuna din cele care au sedus de-a lungul istoriei prin stilul lor unic, original, să rămână pentru totdeauna în memoria colectivă. Cred că e greu să-ți definești o marcă personală tocmai pentru faptul că nu poți construi de la zero, ci poți doar evidenția sau cizela o bază care deja există și care ignorată poate trece de cele mai multe ori neobservată.

Să dezvolți o marcă personală mai presupune să fii constant și nici nu cred că poți fi altfel atunci când ești tu însuți, când ești autentic, când nu te schimbă lumea, tendințele sau propriile temeri de a fi cum ești.

Pentru a-ți construi o marcă personală trebuie să fii confortabil în propria piele, să ai încredere că munții se mută, că n-ai nevoie de lume pentru că ai mereu un public, că tu îți croiești drumuri singur și că deși nu se intersectează cu ale celorlalți, sunt mulți cei care vor să meargă fix pe unde ai decis să o iei tu.

După 20 de ani încă mi-o amintesc pe Alina. Ea putea să fie primul exemplu de marcă personală pe care mi-l aduc aminte. Alina avea tot ce-i trebuie, era ea însăși, încrezătoare, memorabilă, unică și avea public. N-am mai auzit nimic de-atunci de Alina. Poate că am mers pe drumuri diferite sau poate că Alina nu a fost constantă. Și poate că asta e treaba cu marca personală, trebuie să le ai pe toate. Si abia atunci se vad lucrurile extraordinare.

November 23, 2015

What To Wear On Black Friday?

Azi-dimineata m-am impiedicat de o soseta. Rostogolita pe covor cu ochii-n cer si fundu’ de pamant, am rasuflat adanc, am marait ceva in gand si dau sa ma ridic cand dau cu ochii de calendarul de pe noptiera. Vad negru in fata ochilor. Numar rapid din doi in doi pana la saptespe sa vad daca inca le mai am, mintile of course, respir fulger intr-o punga de carton de la Mango uitata salvator sub fotoliul din odaie si dau sa prind telefonul uitat intr-un colt pe etajera. Melodioasa dimineata! 0720, suna scurt, asteptare lunga, la capatul celalalt zana cea buna.
-Spune iubita!
-Auzi fata, eu cu ce ma imbrac de Black Friday?!
Pac, pac! Ah, Black Friday! Aceasta nascocire a celor care stiu totul despre orice, paradisul advertiserilor, cursa nebuna brat la brat cu discountul iluzoriu.

Ma simt inselata. Prima vineri care mi-a rupt inima a fost acum trei ani. Era ziua mea, de nume. M-am imbracat frumos, sosete, sandale cu platforma, fake fur, asa ca pe vremuri. Am iesit cu fetele la mall. Am baut o cafea 1+1 gratis, am mancat o briosa cu ciocolata si apa plata cadou si ne-am lansat cu degetul pe tragaci in vanatoarea lichidarii de stocuri. E ziua mea, vreau o rochie scurta pe care s-o scot sexy in Bamboo, la o votca cu suc de mere gratis, va rog, mai pe seara. Rochia, un chilipir, 459 de lei de la 500! Must have, must wear, must wait! N-am sandale. Ma arunc ca vantul si ca gandul dupa ultimul 37, pe bordo sau pe negru? In saltul maret catre raftul de sus, scap rochia, insfac pantofii, zambesc triumfator si dau sa ma aplec dupa rochia ratacita de pe jos. Ia-o de unde nu-i! Ba era, plecata spre casa, cu niste picioare lungi si bucle ravasite blond pana la fund.
Mirosea a razboi! Zana cea buna ma ia protector de brat, imi spune ca nu-i de noi aici si-mi promite sweet un alt Black Friday, altul mai mare si mai frumos.

Vineri, acum doi ani. Fetele destepte gresesc mereu cel putin de doua ori, la rand. M-am imbracat frumos, stiletto, boyfriend jeans, tricou Balenciaga, ca la Fashion Week, dar tot la mall. Am iesit cu fetele la film, 1+1 gratis, dar noi eram trei. Derutant.  Zic sa dam o tura prin magazine, nu, nu cumparam, doar ne uitam, asa sa treaca timpul . Intram in magazinul nostru preferat. Colectia veche, totul la 30 de lei! No way! Stii, stau uneori si ma gandesc “cum ar fi daca..”, ei bine, chiar era! Depasita emotional de situatie, cumpar tot. T O T! Mai mult decat pot duce, la propriu. Noroc cu zana cea buna, care la fel de cumpatata ca si mine, suna un prieten:”Te-astept sa vii..”
Du-ma acasa mai tramvai..

Vinerea asta m-a prins in chiloti si nici aia ai mei, pe FaceTime cu zana cea buna, in timp ce faceam cafeaua primita(ironic!), gratis si cadou de la o prietena. Mi-am pierdut instinctul de consumator. Simt nevoia sa dau ceva inapoi. Sa fac ceva maret pentru sufletele ratacite de la mall. Sa ma ridic si sa le spun in gura mare ca nu e nimic real la mall, ca nu poti sa ai incredere intr-un loc fara anotimpuri, ca tre’sa fie ceata, sa crape pietrele, sa ti se ciufuleasca parul ca sa fie de-adevaratelea.
Pentru ca daca ceva nu lasa urme, nu se merita.
E gata cafeaua. Hai, sa aveti un Black Friday fericit! Pe curand!

October 12, 2015

I Just Wait For A Real Storm

Astept o furtuna adevarata, care sa-mi zboare picioarele de pe panant si sa ma faca sa ma trezesc ca n-am mai dormit linistita de martea trecuta, ca mi-a fost foame, ca a venit toamna si ca pasarile calatoare nu se invart in jurul cozii cum am facut de-atatea ori cand ratacind ajungeam mereu in fata aceleiasi case de pe strada cu nume de poet.

Astept o furtuna adevarata, puternica, brutla, care sa-mi piarda nasturii de la camasa, sa-mi articuleze sunetele silabice si care sa se termine brusc, la timp, lasand in urma o ceata deasa si sunetul pantofilor cu toc care nu se mai intorc niciodata.

Astept o furtuna adevarata, care sa lase urme, sa-mi rastoarne brutal asteptarile si rascolindu-mi umerii goi, sa-mi imprastie toate secretele, toate cafelele, toate diminetile, pana cand rasturnati pe covorul din bucatarie, intr-o balta de vin cu fum de tigara, in hohote, sa rasara soarele.

Furtunile trec, umerii se acopera si eu am planuit sa se intample exact asa cum a fost.
September 6, 2015

Lost, Found, Never The Same

M-a prins cumva miezul noptii treaza, singura, in zgomot de valuri si picioarele goale in balconul hotelului, fata in fata tot cu marea.

Sunt in vacanta la mare cu ai mei. Ca acum 30 de ani (la propriu!). Nu s-a schimbat nimic. E adevarat ca prezentul e greu sa egaleze farmecul nostalgiei trecutului. Copilaria “a fost odata, nu trece niciodata”, amintirile sunt mereu mai hazlii decat faptele traite si mai apoi povestite. Trecutul are sens tocmai pentru ca nu are nimic din emotia prezentului. Marea te face cumva sa iubesti, altfel. M-am indragostit iremediabil si teribil de repede de fiecare data cand am venit la mare. Mereu de altcineva si mereu pentru un totdeauna niciodata la fel de lung, cu zile ce mi-au ramas in minte si nopti eventual nedormite. Cand iti amintesti cum ai iubit pana la luna si-napoi cu fundul pe nisip.. marea (what else?!), te pufneste subit rasul. Pentru ca prezentul schimba trecutul. Ce vremuri! Corect, alte vremuri, dar si alti noi? Eu nu m-am schimbat. Sunt la fel. Inca iubesc marea, vacantele in familie, view-ul de pe terasa de la Amfiteatru, mirosul de hotel si vantul in par la plimbarea cu minicarul.

La urma urmei, nostalgia e rezultatul faptului ca trecutul nu pleaca niciodata. Toti avem gramezile noastre de “ieri” adanc ingropate in minte si in locurile pe unde am umblat in trecut.

Trecutul mi l-as cumpara. L-as mai trai o data. Nu cu mintea de-acum, asa cum a mai fost. Ca n-as schimba nimic nu e meritul meu in totalitate.

Ma intorc in gand acum 30 de ani. Copilaria e geniala! Dupa 30 de ani ma gasesc intr-o dezordine infioratoare, alimentata de temeri si viata amestecata intr-o societate care-ti consuma pozitivitatea originara si o transforma intr-o suma de incredibilitati ce ruineaza orice tip de personalitate.

Am citit azi-dimineata pe Facebook, ca azi (26 august) e cea mai norocoasa zi din an pentru toate zodiile. Si am trait-o altfel. Am facut-o asa, sa mi-o aduc aminte. Am facut ceva pentru prima data, am facut ceva ce n-as fi facut niciodata si desi nu am fost cea mai norocoasa, am ceva de care-o sa-mi amintesc cu siguranta.

S-a facut tarziu.
In stanga mea sclipeste Mangalia. Ma vad alergand dupa ceva pe faleza. Se lungeste o umbra pe mare. Nu e niciodata destul de aproape, desi acum e mai lunga ca altadata. Blufez. N-am cum sa fiu la fel pana la capat.
Cand m-am trezit rasarise soarele.
April 28, 2015

Objects In The Mirror Are Closer Then They Appear

“Would you tell me, please, which way I ought to go from here?’
‘That depends a good deal on where you want to get to,’ said the Cat.
‘I don’t much care where -‘ said Alice.
‘Then it doesn’t matter which way you go,’ said the Cat.
‘- so long as I get SOMEWHERE,’ Alice added as an explanation.
‘Oh, you’re sure to do that,’ said the Cat, ‘if you only walk long enough.”
? Lewis Carroll, Alice in Wonderland

But I got somewhere so many times! And it felt so good, and I enjoyed it so much! And then I want out! And I need another somewhere. Somewhere I fit better, or longer, or forever?! Forever seems long. It’s getting late, but it’s just Monday, you can’t be late on Monday if you have the whole week ahead. It’s midnight. Let’s have some tea and tell the truth! You can say you love me. We’re getting somewhere sir, don’t we? I can be me for a while. I don’t cut heads all the time! I will confess. I didn’t reach my somewhere yet. And you didn’t reach mine either. I’m not so far! But yet you need to jump enough! I might be farther from you then I appear. I had too much tea.
”I’m afraid I can’t explain myself, sir. Because i’m not myself, you see?”

April 20, 2015

C R U E L

Femeile sunt crude. Femeia aia pe care o iubesti pe ascuns de ceva timp incoace, stie! Nu o sa-ti spuna niciodata ca s-a prins din prima si nici n-o sa fie mai ingaduitoare cu manifestarile stangace pe care le agiti in prezenta ei. Desi e constienta ca ai filmul tau in care ea o joaca erotic pe femeia aia pe care o iubesti tu, nu iubiti nici pe departe acelasi scenariu. Se imagineaza si ea uneori in fanteziile tale. Cum ar fi daca… Dar nu e.

Femeia aia e care o iubesti pe ascuns, stie. Si desi nu te iubeste, ii place sa te stie aproape. Orgoliu. Aventura. Femeile iubesc furtunile: primejdioase, imorale, chinitoare. Daca nu ramane treaza din cauza ta, nu o sa apuci sa dormi alaturi de ea niciodata. Insomniile sunt intaia declaratie de dragoste. Ce mare iubire incepe fara durerea geloziei, curiozitatea pasiunii, brutalitatea vorbelor inutil interpretabile? Barbatii care au schimbat suficiente femei stiu asta.

Femeile sunt crude. Femeia pe care nu o mai iubesti pe ascuns, stie, si acum te iubeste. Se chinuieste, isi pune la cale propria drama, te imagineaza, se tine treaza, se leapada de toate rautatile si se rostogoleste in hohote de regrete tardive.

Femeile sunt crude. Si acum tu stii asta.

March 31, 2015

This Is The Youngest We Will Ever Be

Mergeam deja de ceva vreme, drumul era oricum gol, nu era nici macar ziua inca si desi nu ma grabeam nicaieri, nu-mi doream nimic mai mult decat sa fi fost acolo inca de ieri. Era cumva liniste si nu-mi zbura mintea la nimic. Rotile pe asfalt, cantecul din radio, un text pe What’s App, zgomot de zambet, vant si apoi marea.
In picioare, fata in fata cu marea, nu-mi lipseste niciodata nimic.
Avem un trecut impreuna. E momentul meu de luciditate. Nu poti sa te prefaci cand esti prea fericit.

-Imi vine sa-mi aprind o tigara.
-Fumezi?
-Nu.
-…
-Nu s-a schimbat nimic.
-Ai spus de multe ori asta…
-Tu nu te repeti?
-Tot eu, tot tu, tot eu, tot tu…
-Ha! Stii intr-o zi n-o sa mai plec niciodata!
-Marea iubeste o fata…
-Fata iubeste o mare…
-Tot eu, tot tu, tot eu ,tot tu…

A trecut atata timp. Si ce timp! Am implinit ani, am uitat mult si din cand in cand mi-am adus aminte ca timpul trece repede, ca e ziua mea iar, ca eu-s tot eu, ca marea-i constanta mea si ca mai tineri de-atat nu vom fi niciodata.

March 19, 2015

What No One Ever Told You Before

“Life’s under no obligation to give us what we expect.” Margaret Mitchell

Nimeni cu ti-a spus ca o sa fie asa.

Ca o sa te indragostesti si o sa-ti treaca.
Ca mai poti continua inca mult dupa ce-ai spus ca nu mai poti.
Ca o sa iubesti pana la moarte pntru cativa ani dar o sa mori mult mai tarziu.
Ca mereu vei privi inapoi cu nostalgie.
Ca pana la urma trebuie sa fii tu insuti.
Ca lumea e plina de ticalosi si chiar mai mult.
Ca binele, fericirea, sexul nu sunt la fel pentru toata lumea.
Ca timpul trece.
Ca oamenii nu se schimba.
Ca cei mai buni prieteni sunt mereu altii.
Ca vei dori mereu ce ai avut si ce nu ai.
Ca de multe ori nu ai dreptate.
Ca o sa poti sa alegi pentru tine.
Ca ultima iubire e intotdeauna singura cand ai iubit.
Ca n-ai cum sa eviti caderile nervoase si aruncatul cu lucruri.
Ca o sa uiti si inevitabil, uneori o sa-ti aduci aminte.

—————

No one ever told you it’s going to be this way.

That you’ll fall in love and it will pass away.
That you’ll love till death do you part for some years and yet you’ll die much later.
That you’ll always like your past better.
That you’ll have to be yourself eventually.
That the world is full of villains and much more.
That you can still go on after you said you can’t do it anymore.
That good, happiness and sex are not the same for everybody.
That time goes by.
That people don’t change.
That best friends are never the same.
That you’ll always want what you had and what you don’t have.
That you’re often not right.
That you can choose for yourself.
That your last love is always the only time you ever loved.
That you can’t avoid brake downs and throuwing out with things.
That you’ll forget and sometimes,inevitably you’ll remember.

March 2, 2015

Fifty Shades Of Grey #sexreview

L-am avut si eu pe domnul meu Grey. Dar cand l-am cunoscut nu eram nici virgina si nici dispusa sa fiu parte contractuala in satisfacerea unor fantezii care nu erau intru-totul ale mele. Incompatibilitate. Oamenii nu se schimba, se adapteaza greu si adaptabilitate naste frustrari generatore de nefericire. N-am citit cartea, dar am aflat din auzite ca la final fata-buna, il schimba pe el, baiatul-rau pentru mult asteptatul happy-end cu care ne-au obisnuit toate ecranizarile din ultimul timp. Drama probabil nu vinde sau poate nu cumpara cine trebuie. Filmul iti creeaza fara indoiala o stare de nervozitate data pe de o parte de starea de excitare la vederea scenelor sexuale, si pe de alta parte de indignarea permanenta generata de raportul nu tocmai familiar spectatorului in care se afla personajele. Baiatul-rau evaluaza fata-buna in modul rational, ordonat si concret al omului de afaceri care cumpara… cherestea sau o vaca. “Produsul” e cercetat in mediul din care provine, hranit corespunzator, transportat dintr-o parte in alta in siguranta, impachetat in materiale de calitate, livrat in urma unui contract scris, remunerat pe masura. Revoltator, repugnant, denigrant? Fascinant, intrigant, excitant?  Pana la urma tot o chestie de nuante sau de ce nu, de compatibilitate.
Spectacolul e deopotriva pe ecran si in sala. Publicul vorbeste tare, mult, se glumeste frecvent, in momente cheie, un fel de eliberare emotionala ca atunci cand ti-e rusine ca te-ai inrosit si dai vina pe caldura nestiind cum sa deal cu penibilul. Filmul jigneste repetat afisand o intoleranta surprinzatoare fata de practicile sexuale care nu coincid cu “normalitatea”. Fata cea buna il vrea “normal” pe baiatul cel rau. Ideea de normaliate data de majoritate e ridicola in 2015. In sex, spre deosebire de viata, binele are ca si conditie necesara si suficienta acordul partilor implicate. Normalitatea poate fi a ta nu neaparat a tuturor. Fetisul, desi irational la baza, nu trebuie nici inteles, nici demonstrat, asemeni unei axiome matematice. Toleranta fata de oameni, de credintele religioase ale acestora, de minoritatile sexuale, de practicile sexuale cu care poate nu rezonezi, este o dovada primara si absolut necesara in definirea inteligentei pretinse sau posedate, fiecare dupa posibilitati . La finalul filmului, barbatii se viseaza “Domini Grey”, cu camasi albe si femei ascultatoare, aliniate impecabil. La finalul aceluias film, femeile se viseaza fete-bune, costisitor rasfatate, gata sa se abandoneze cu mainile legate barbatului imaginat deja schimbat. Numai ca oamenii nu se schimba.
Povestea de dragoste e clasica. El, baiatul cel rau are iPhone si e bun in tot ceea ce face: danseaza, piloteaza, canta la pian, vorbeste putin, pleaca cand trebuie, flateza, isi ia ce-i trebuie si ofera doar ce are nevoie. Ea, fata cea buna n-are iPhone: e virgina, saraca, timida, desteapta si crede in dragoste, pana la moarte. A cui?
Tind sa cred ca nu va muri nimeni, ca vor trai happily ever after si ca vor naste prunci vii care vor dezvolta fetish-uri noi intr-o familie bazata pe “normalitate”.
Dupa filmele bune lumea pleaca incet si in liniste. Nu stiu daca Fifty Shades of Grey e un film bun. Mi-a lasat impresia unui film facut bine, cu actori potriviti pentru rolurile pe care le interpreteaza credibil. Publicul l-a ridicat si la nivel de bestseller si la rangul de lider in box office pe minunatul Domn Grey. Tot acelasi public care n-a inteles ca iubirea pana la moarte presupune un soi de statornicie in actiuni si gandire, l-a sortit pieirii dupa check-in-uri strategic selfuite in fata cinematografelor arhipline. Nu fac parte din acea categorie de oameni care iubesc pana la infatuare un lucru pe care-l detesta pana la denigrare dupa o oarecare perioada de timp. Tot ce-am iubit, am iubit pana la capat, constant, niciodata pentru totdeauna. Eventual pana la volumul al doilea.
Pe curand.
February 4, 2015

Any Resemblance To Real Persons Is Purely Coincidental

Imagineza-ma asa cum vrei. La urma urmei, toti traim in propria imaginatie cand realitatea nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Si eu mi-am imaginat de nenumarate ori ca suntem prieteni sau prieteni cu beneficii, fara sa facem sex, ca esti cineva cu care sa tac impreuna sau sa bat campii intr-o cafenea sau pe coclauri. Cand lumea ta e prea strampta si simti ca nu ai loc nicaierea, ma cauti si tu, ma imaginezi repetat, uneori de prea multe ori intr-o noapte, ma faci bucati cand te trezesti la realitate si ma alcatuiesti altfel, mereu la fel, pentru ca pentru tine sunt mereu aceeasi. Uneori nu-ti iese. Trantesti usi, se deschid geamuri. Trebuia sa fie simplu si mai ales suficient. Dar lucrurile sunt menite sa fie intr-un singur exemplar: o eu, un tu, o viata, o data.

Intr-o zi m-am gandit ca as putea sa te trag de sireturi. Furios m-ai pus la un loc cu toate celelalte. Crud, fara mila, de pe piedestal la taiere. Imaginatia ta nu era aceeasi cu a mea. Traiam in doua fantezii paralele. Trantesti. In urma ta, usa. In urma usii, nimic. Ceea ce conteaza intra pe fereastra.

Habar n-am cine esti. Dar te-am imaginat in cel mai mic detaliu. Si asta te obliga, domnule.

January 30, 2015

P R A F

Mi-am dat seama ca n-am mai mirosit de mult a praf. Poate pentru ca n-a mai fost de mult primavera sau poate ca nu m-a mai prins primavara de mult. Mi-am citit zilele trecute din autorul meu preferat si m-a apucat o astenie ca cea de primavara, dar pentru suflet. Mi-a venit sa port sosete sau picioare desculte, sa o iau la fuga dupa vant, sa ma bat in talpi si sa-mi miroasa mainile a praf inca o data.
Pe vremea cand aveam timp sa observ schimbarea anotimpurilor, asteniile erau treburi de oameni mari la fel ca vanitatea sau migrenele. Cand esti copil privesti rar pe fereastra pentru ca nu esti niciodata pe dinauntrul ei. Nu e nimic trist sau romantic in legatura cu primavara. Copiii nu-s nici tristi, nici indragostiti cand iti intind o floare de cires. N-am mai rupt de mult flori. Copilaria e geniala! Dupa vine lenea, plictiseala, uitarea, oboseala… Aici incepe tristetea, cand stand cu fundul pe treptele din fata casei, aceeasi casa, aceleasi trepte, primavera e alta. Sau tu esti alta. Si primavara nu te mai cunoaste. “Ca sa vezi, ai crescut mare!”, mi-ar spune primavera. Si oricat de mare m-ar vedea sau m-as crede, uneori goala de compromisuri, in goana mare si in zgomot de alergatura, m-as face mica, cum ma stiu si ma stie… Poate pentru ca n-am mai mirosit de mult a praf.

November 24, 2014

LIKES FOR LIKES

”-Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram; doua la prefectura.
-Doua…
-Doua pe piata lui 11 Fevruarie…
-Patru…
-Doua la primarie…
-Sase…
-Unul la scoala de baieti…
-Sapte…
-Unul… la scoala de fete…
-Opt…
-Doua la prefectura… paispce…
-Le-ai mai numarat pe ale de la prefectura.
-Nu, coane Fanica, sa traiti! Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci…
– Le-ai mai numarat o data pe toate astea si aduni rau…
-Doamne pazeste, coane Fanica, sa traiti, patruzeci si patru, în cap… patruzeci si patru… Cum zic, unul-doua, poate vântul… ori cine stie… ” I.L.Caragiale, O scrisoare pierduta

Unu’ de la Adina si cu unu’ de la Cosmin,sunt doua. Cu inca unu’ de la Andrei, unu’ de la Vasile, sunt opt… like-uri.
Cam asa e pe Facebook. Aceasta realitate in care traim jumatate din timpul pe care nu-l dormim, acest spatiu transcedental, acest vid matematic in care Andrei si Vasile sunt mereu sase nu doi, este, necontestabil, instrumentul precis de masurare a succesului in zilele noaste.
Totul incepe simplu. Eu, antreprenor ce ma visez de succes, imi deschid o pagina oficiala: Vasile Official. Fac cinspe’ like-uri rapid, ma stie mama, tata, gagica, prietenele ei( eeeh!), tanti Georgeta, doamna Violeta, vecinu’ Matei si varu’ Ionica. Dar Vasile Official vinde saltele gonflabile si doamna Violeta prefera fibrele naturale, varu’ Ionica are deja ortopedica si prietenele ei( eeeeh!) stau cu chirie. Aici incepe relatia lui Vasile cu Facebook. O relatie ce are la baza toate principiile unei legaturi de succes: interes, bani si celebritate. Vasile plateste 17,5 lei pe zi lui Facebook si Facebook ii garanteaza lui Vasile intre 33 si 150 de like-uri, calculate in sistemul matematic propriu si precis neverificabil al acestui sistem de masurare al succesului, numit simplu: Facebook. Vasile simte cum ii vine succesul. A invatat el in tinerete la scoala cum ca daca cu 17 lei poti sa cumperi 50 de cartofi, atunci, prin regula de 3 simpla, cu 51.000 lei vei putea cumpara 150.000 de cartofi. Celebritatea cuantificata in bani costa 51.000 de lei. Dar Vasile viseaza departe. Se doreste acest mogul al saltelelor gonflabile, cu profitul investit in pagina de pe Facebook si imaginea ”selfuita”strategic in oglinda de la baie #VasileOfficial.
Relatia mea cu Facebook a inceput stramb, dintr-un interes unilateral, al meu, de-a-mi pierde tineretea construind cu dedicatie.. o ferma. Cand am dat piept cu fabuloasa realitate pe care o traiesc si astazi, am incetat orice reuniune privata cu dependenta retea de socializare. N-am inteles niciodata acest tip invaziv de socializare. Facebook-ul stie despre mine tot ce nu vreau sa-mi mai aduc aminte. Imi sugereaza constant ca ”as putea sa-mi stiu”: iubitii din copilarie, vecinu’ de la 3 pe care nu l-am cunoscut niciodata, doamna Mardare care a incercat sa ma clupeze cu nepotu-sau (brrrr!), postasu’, fostu’ (of!) si asa mai departe.
In prezent am cu Facebook o relatie noua si oficiala, bazata pe bani si interes, datorata exclusiv paginii pe care ma cititi in acest moment. Ne toleram reciproc ca protagonistii unui mariaj de convenienta, in care eu il insel sistematic cu cel mai bun prieten al lui, Instagram, si el ma roaga pe mail sa ma intorc de fiecare data cand uit ca exista. Conexiunea noastra starneste mereu suspiciuni: de frauda, de adulter, de ignoranta.
Facebook-ul e o loterie. Daca ai bani sa mergi pana la capat vei iesi invingator cu siguranta. Indiferent ca te vinzi sau iti vinzi produsul, un numar considerabil de like-uri iti garanteaza buzz-ul de care ai nevoie pentru a face performanta. Interesant de luat in considerare, odata decis sa incepi jocul colectionarii de like-uri, este daca rezultatul targhetat este mai valoros in bani decat sumele necesare pentru a ajunge acolo. Sa te opresti din drum e doar o optiune egala cu falimentul. Dar dincolo de functia sa de business, facebook-ul ramane totusi instrumentul principal pentru a privi in gradina vecinului, modalitatea mereu la indemana de informare in scopul surclasarii si peretele tuturor vanitatilor si aspiratiilor noastre exprimate constant, cuprinzator si credibil intr-un.. status.

E dimineata, stau la masa din bucatarie, tocmai mi-am facut o cafea. I-am facut o poza si am pus-o pe Facebook. Am primit un Like. E de la prietena mea cea mai buna. Zambesc. Zambeste si prietena mea… de la capatul celalalt al mesei. Feeling proud, ce sa mai!

November 10, 2014

NIMENI NU PRIVESTE SOSETELE

Azi ma simt ca o soseta folosita. Una fara pereche. M-am imaginat la picioarele lui Fred Astaire, gaurita de miscarile ritmice din Roberta si cumparata la licitatie de un negru pentru nici doi galbeni. Macar mi-am trait momentul de glorie. Oamenii nu se uita in jos foarte des. Privesc mereu desupra nasului lor, nu-si traiesc niciodata succesul in varful picioarelor si dau piept cu viata lovindu-se cu capul. Cu toate astea, atata timp cat oamenii nu se vor dezbraca de ei insisi, atata timp cat nu vor renunta la siretlicuri, trucul va fi mereu in mainile celor stapani pe picioarele lor. Dar nimeni nu priveste sosetele. Sosetele se privesc intre ele, uimitor nu sunt nicodata singure, se zdrentuiesc regulat, luand-o de la capat iar si iar si cand raman fara pereche ar putea sa-si vanda si sufletul una pentru cealalta. Si acum asculta-ma, gaurile din sosete lasa intotdeauna urme!

November 6, 2014

MARCHONS! MARCHONS! / CE-TI DORESC EU TIE

Pe principiul nu-i dori altuia mai mult decat iti doresti pentru tine pentru ca na, poate i se intampla si nu v-ajunge la amandoi, m-am gandit la un must have de calitati pe care le-as dori tuturor celor care n-au inca suficiente. Cherie, tu ce-ti doresti sa-ti aduca Mos Craciun? Stiletto, bomboane Raffaello si un dezvoltat simt al ridicolului, mon cher. Aux armes citoyens… M-am intalnit zilele trecute cu o veche cunostinta. Purta o haina lunga din blana, the real shit, isi petrecuse dimineatza revazand primul sezon din Gilmore Girls si m-a avertizat in gura mare in cafeneaua mica ca n-a apucat sa faca dus de teama sa nu ma lase sa astept. Formez vos bataillons… Glorios! Aproape epiuzata de incarcatura scenei mai sus amintite, m-am intrebat rapid intre un espresso si un cappucino cu frisca, va rog, de unde vine si de ce nu-ti vine bunul simt.
Imi amintesc ca eram varza la matematica. Dupa eforturi sustinute, lungi ore suplimentare, conjunctia lui marte cu saturn, zana maselutza, whatever, am trecut clasa. Sa fie bunul simt ca matemamatica? Daca nu se prinde se pierde? Sau sa fie exercitiul necontenenit, metodic impus solutia? Ma intreb daca pana si bunul simt e o chestie de noroc care implica sa te nasti in locul potrivit, sa capeti o educatie decenta sau e dobandibil odata cu trasarea parcursului proriu, definirea anturajului sau prin dorinta perseverenta de depasire a propriei conditii.
M-am despartit de vechea cunostinta decizand sa-mi plimb la pas gandurile pana acasa. Aerul rece te limpezeste de toti. Asteptarile se schimba cu timpul, dar oricat de mult am vrea de la altii, simtul ridicolului, bunul simt, diplomatia sunt puncte initiale si esentiale ca si cele care stau la baza teoremele generale din matematica. Bunul simt nu se triseaza, nu poti fenta ridicolul si nu simulezi diplomatia. S-a lasat seara. Mi-a ramas un gust amar, de espresso? Restul e ceata.
Marchons! Marchons!
October 31, 2014

DA-MI SI MIE NUMARUL TAU DE TELEFON

Barbatii nu stiu cand sa renunte. Gresesc din prima si eroarea fatala, originara le da peste cap catastrofal toata strategia plasmuita cu talc inca din copilarie. Incep mereu cu finalizarea. ”-Da-mi si mie numarul tau de telefon.” Caput. End of story! Ti s-a taiat. Iti vine sa-ti iei lucrurile si sa pleci. Dar te gaseste pe Facebook. Intre un ”buna” si chestia aia topaitoare care e wired pentru ca n-a fost niciodata sweet, se mai ‘termina’ odata, brusc. ”-Auzi, care ziceai ca-i nr tau de tel?”
M-a prins dimineata treaza intr-o noapte, si in fumul de tigara care nu e niciodata al meu si mirosul de cafea sorbita cu inghitituri rare, in tricoul larg si in picioarele goale pe gresia din bucatarie, am avut o revelatie. Ce-ar fi sa existe un barbat care sa nu te sune niciodata? Un barbat care sa se limpezesca de orice pornire dramatica intr-o scrisoare gramatical corecta, un barbat care sa-ti spuna doar ce n-are cum sa o faca decat privindu-te in ochi, un barbat care sa fie previzibil rar si doar cand ramane singur.
As vrea sa abia astept sa-ti dau numarul de telefon. Pana atunci vezi ca intru intr-un tunel si raman fara semnal. O sa ies altadata.

October 10, 2014

IF I WERE A BOY

Fetele destepte sunt simple. Complicat e sa deal cu toate consecintele faptului ca ea nu e macar la fel de desteapta ca tine. Daca as fi un baiat as cauta o fata desteapta, care desi nu-si aminteste constanta gravitationala, e constienta ca trebuie sa stii ce vrei pentru a-ti lua ce iti trebuie. Daca as fi un baiat as injura rar, nu m-as arata plictisit niciodata si as fi lenes seara cand ma duc la culcare, singur. Daca as fi un baiat as invata sa fiu bun la o multime de lucruri si as excela in ceea ce am ales pentru mai departe. Daca as fi baiat as iubi des, niciodata pe jumatate si mereu ca si cum ar fi pentru totdeauna.Daca as fi un baiat as avea incredere in mine, ti-as tolera ce am gresit cateodata si nu as judeca niciodata. Daca as fi un baiat as fi atent la detalii pentru a stii ce conteaza si nu m-as impiedica de ele cand ar trebui sa merg mai departe. Daca as fi un baiat as lua-o de la capat des daca unde am ajuns nu sunt cum mi-am propus sa fiu macar cateodata. Daca as fi un baiat as fi propriul meu zmeu si dupa ce mi-as cuceri lumea as pregati-o ca s-o dau mai departe. Daca as fi un baiat n-as arunca cu cuvinte, n-as tranti usi si nu m-as justifica niciodata.Daca as fi un baiat mi-ar scartai rotile rar, as baga intr-a cincea cand ar trebui sa ajung undeva si m-ai observa pentru ca n-am fost distonant niciodata.
Pragraful de mai sus e doar o perspectiva de conduita imaginata intre un ”ce-ar fi fost daca..” si un ”eu niciodata..”. Daca-ai fi un baiat, tu ce n-ai face?

October 3, 2014

25 SHADES OF YOU

I’ve been thinking a lot lately about life and the way we often forget to live it. In this world where ”I have no time” has become the most common phrase we think of, I made up a list with some things we could find time to do and maybe make them a way of living.

1.Spend time with yourself. Even if is just going for a ride, having a glass of wine in the evening, watching the rain through the window or listen to your favorite song at highest volume.

2.Call your family. Tell them the good and the bad in your life, they will open back to you.

3.Fall in love. Often, entirely, irreparable.

4.Don’t go out of the house with your hair dirty. Never!

5.Give back. That’s the only way life works. Being grateful for what you have and give back is all that matters.

6.Have breakfast. Make it a ritual, have your favorite food, some tasty coffee, watch a good show or read the newspaper. Make it your moment!

7.Give away. Daily, weekly, as often as you can, there are always things we can live without. Some people need them or like them more then we do.

8.Travel. Just do it!

9.Volunteer. Help and never expect something in return.

10.Go to theatre. It’s the most personal form of art.

11.Take dance classes. You’ll be amazed how useful they will be throughout your life.

12.Go to a concert. Go see your favorite band or artist in a live concert, the energy is incredible.

13.Host parties. Gather your close friends at your home. Think of a theme, prepare a nice meal, laugh till morning.

14.Read as many magazines as you can. Do it every month, keep yourself informed, that way you’ll never feel left out in a conversation.

15.Buy yourself some education. You can never stop learning. Find something new to learn all the time, no matter if is painting or cooking or something that will change your career.

16.Define your style and personality. Help yourself evolve and become the person you would like to meet.

17.Have a dream. Some things are be hard to accomplish and it may take to work for them everyday.

18.Be the best at something. Choose something you would like to do and don’t stop till you’re the best.

19.Be a good cook. Everybody can cook, be a good one.

20.Pay attention to details. Sometimes they are all that matter and can be life changing.

21.Don’t forget to say ”thank you” and admit each time you are wrong. That’s never a sign of weakness, it’s always a sign of strength.

22.Shut up. Speak only if you have something to say.

23.Play a sport. Do it for fun, for the challenge or for being a pro.

24.Make time for your parents.

25.Don’t give up! No one that ever succeeded gave up.
September 15, 2014

LET’S PANIC!

Go girl! Ia-ti cateva minute si plangi. Rostogoleste-te afara din rochia aia de-ai gasit-o in fundul sifonierului si pe care-ai iubit-o pana la cer si inapoi doua ore jumate’ toamna trecuta si recunoaste-ti ca primul lucru la care s-a gandit Cenusareasa din tine, la miez de noapte, citind pe Instagram ca e septembrie, a fost ca … (nu spune cu voce tare ca s-ar putea sa se intample!)… n-am cu ce sa ma imbrac! Ok, ai zis-o si pe-asta! Si-acum ce faci? Ai plans o tura, ai ramas muta in fata sifonierului, te-ai rostogolit pe covor, ba char ai facut si un selfie, doua ca sa ai dovada pentru mai tarziu, si acum ce?? Varinta ajutatoare: suna un prieten! ”- Alo, fata, deci eu n-am cu ce sa ma imbrac!” La capatul celalalt al telefonului nimic. ” -Fata, m-auzi? Tu stii ca e septembrie?” BOOM! Septembrie! La anul si la multi ani, moda incepe acum, asta e ianuarele fashion-ului, 31 august e revelionul, ultima zi inainte de cura definitiva de slabire dupa vara cu frappe-uri la 500 de ml cu extra topping,va rog! Sezonul asta se poarta ”trashy”. Te prinde bine! Ai vazut tu ca sandalele cu sosete sunt un must si ca femeile poarta stiletto ca sa fie doamne. Doamne!!! Toamna se numara pantofii. 215. Esti nebuna?! Cred ca anul asta imi iau doar o pereche… cu toc, si una fara, adidasi pentru sala, si alea pentru munte, botine, sandale pentru party… Ah, party! Te-ai duce, dar e septembrie si n-ai cu ce sa te imbraci. Apropo, cand ai iesit ultima data din casa fara sa te uiti in oglinda?  Zici ca nu-ti sta fusta ca ai cumparat-o online? Au bagat colectia noua. Au plecat cu totii la munte, ai vazut tu pe facebook zilele trecute cand alergai sa prinzi ultimul 37 pe maro si pe negru. Sh*t!

Chiuleste! Da ”skip” la sezonul asta. Fa ceva pentru tine! Fii vintage si poarta-te pe tine aia de altadata. Mi-au ramas in minte o gramada de momente fericite. Si totusi niciunul pentru ca am avut cu ce sa ma imbrac.

September 9, 2014

7,259,380,241 [12.15 AM]

There are 7,259,380,241 billion people in the world right now. It is said we write our own destiny, that we are free of choosing for ourselves and that we follow the path we draw as we walk forward. So I’m the one responsible for my fucked up drawing, I’m the one to blame for getting where I never expected to be and I’m the guilty one for not meeting you, the 1 in the queue of the 7 billion. What if we never meet that 1 person that would make all the difference in our life? What if the ones that succeed come across their 1, and what if the failure is caused by passing by your 1? Maybe that’s why sometimes life suddenly makes sense. Maybe that’s why we change forever after a two hours chat with a person we never knew or some minutes with a stranger we just saw. I’m not sure if I met my 1 yet and I wonder if I ever been the 1 for someone I already met. I think these ”1s” never stay long in your life, they shake you up strong enough to force you to rebuild yourself, and leave.

I never feel lonely in this 7 billion fish bowl I swim in, I don’t change course often, I’m not anxious to get where I’m not suppose to be and somehow I know that while YOU read, along the lines, you might be 1. Whose?

August 1, 2014

LIFE HAPPENS

Life happens while you:

..think of something to wear

..don’t care

..work the extra hours for a promotion

..think of the past

..stay in traffic for 40 minutes to go eat 10 minutes fast food

..wait for an opportunity, love, best job

..are having your hair, nails, brows, eyelashes, lips, nose, cheeks, butt… done

..try to fit in the too tight pair of jeans

..envy, hate, accuse, fear, attack, criticize, humiliate, discourage, reject, blame

..want a bigger home, a faster car, higher heels, longer nails, endless cash

..scroll on Facebook

..don’t listen

..wait for the next summer, next vacation, next pay check, next week-end,next year

..say ”I told you so”

..make up excuses

..give up.

But in the end, in life, the things you give are equal to the ones you get. So, good luck!

July 23, 2014

Tall, slim, educated girl seeking long term best friend for a serious friendship

” ‘We’ll be Friends Forever, won’t we, Pooh?’ asked Piglet.  ‘Even longer, ‘Pooh answered. ”  A.A. Milne, Winnie-the-Pooh

Friendships:  the ultimate goal, the ‘I can’t think without you’ situation, your conscience, your best laugh, the one that walks with you, your life witness, the one you’re sure of, the one who’ll keep coming back and the one you’ll always go back to. Friends come and go. We often loose the ones we love most. We often don’t remember the reason they are gone, but we always know the moment when we realize they’re not there anymore. They often say we have a limited number of ‘great loves’ in this life. How about best friends? Are they counted too? The unpopular kid makes lot of friends when he’s an adult because he didn’t finish the given number of friendships we usually waste while being young and foolish? I want my friends back! I wonder if they feel the same. I wonder if I can connect now with my past mates. I’m not sure if I believe in making friends after a certain age. With age we become demanding, we have more expectations and less availability, we judge more, we are never there, we don’t stop to do nothing. And friendship is about doing nothing with your best friend. Friendship is about long laughs, secrets told in whispers, staying up late and sharing. I lost so many friends. I don’t remember when or why. No one told me that when you grow up making best friends is as hard as finding soul mates. Maybe is the way it suppose to happen, maybe the people we meet along the way are set to fit that specific frame of time, or maybe we need to reset ourselves in order to connect with the others. The solution of putting an add like ”tall, slim, well educated girl, seeks long term best friend for a serious friendship” is not available, but we can always keep the ones we love close and we may notice that some we’ll always be there.

July 5, 2014

BLACK SEA

Am fost la mare acum vreo doua saptamani, la Costinesti, cu gasca. Cu gasca e bine oricand si mai ales oriunde. Amintirile se fac usor si raman pentru toata viata. Inca imi amintesc ca cele mai fericite seri de vara le-am petrecut cu fundul pe scarile din spatele blocului cu toti copiii de varsta mea, pe vremea cand spargeam cu pietrele samburii de caise culesi de pe jos printre tarabele din piata de alaturi.

Marea ma bucur mereu sa o vad. E singurul loc unde simt ca traiesc, adica unde feeling-ul ala ca esti viu e parca palpabil nu doar o stare naturala de care te bucuri pana n-o mai ai. Dar pentru mine marea inseamna altceva. Pentru mine marea nu e nici despre berea bauta pe plaja cu prietenii, nici despre dormitul pana la doua pentru ca te-ai culcat la noua, nici despre noptile in forfota cluburilor prea pline, nici depre sampania de la micul dejun pe plaja la Fratelli. Pentru mine marea e despre vantul cu miros de nisip pe care-l simti in par cocotat pe balustrada de la Amfiteatru in Olimp, cand e prea noapte sa mai vezi apa, cu luminile vapoaelor orizontului in fata si muzica aia care nu mai canta de ani buni in spate. Cine stie ma intelege. Cine nu, nu o sa inteleaga niciodata. Pentru mine marea e despre ce auzi cand ajung valurile aproape de mal. (Tu cand ai ascultat ultima data marea?). Pentru mine marea e sa privesti din balcon si s-o asculti toata noaptea. Eu am trait pe vremea cand vederea la mare nu era taxata ca intratea la cinematograf, pe zi, de persoana, cand la plaja auzeai pescarusii nu ultimul hit Inna, cand un souvenir din vacanta era un tabou cu marea nu un tricou cu ”votka, connecting people”, cand la plaja stateai cu picioarele in nisip nu pe sezlong, cand tipul pe care l-ai cunoscut azi dimineata nu te scotea la whisky cu Red Bull in seara imediat urmatoare.  Nu sunt romantica si urasc orice urma de dulcegarie pana la refuz. Marea nu mi se pare romantica si nici nu iubesc la lumina stelelor sau in bataia lunii. Marea e o stare de spirit pe care o traiesc in felul meu, de preferat singura, nu ma face sa fiu nici trista, nici melancolica, nici nefericita.

O sa plec in curand la mare. O sa stau la Mamaia, o sa fac plaja la Fratelli, o sa fiu in club cu prietenii pana dimineata si n-o sa aud marea din balcon pentru ca n-am platit intrarea la cinematograf. Cu gasca e bine oricand si oriunde. Cand raman singura nu e niciodata ”oricum”.
June 25, 2014

FRIENDS WITH BENEFITS MINUS THE SEX

They say that two friends who have a sexual relationship without being emotionally involved are friends with benefits. That is usually when friends have casual sex without a monogamous relationship or any kind of commitment. But what if we would make up a new relationship, where two people are not just friends and they are not having sex either. Friends with benefits, minus the sex. They share everything that a relationship imply, except the sex. How would we call that? As strange as it may seem we have all been or we will be in such a relationship at a certain moment in our life. Maybe that’s the key for the happy love life we are all seeking: having a friend with benefits and a friend with all the benefits, minus the sex. Or maybe we should make a top of benefits we can’t live without and just stick to it ”as long as you both shall live”.

June 17, 2014

ROMEO AND JULIET END UP DEAD

Love can never be over rated. As much as I believe in love, the ”till death do us apart” situation that implies actually dying to save your love is a little too definitive for my taste. The promise of love till death do us apart must be mind blowing at some point where the young girl meets the handsome boy for the first time, but after a while, one lucidly finds out that you’re not exactly ready to die for everyone you love. There’s no secret that love hurts. Every time! Is horrible. It makes you weak and it messes you up. But is like cooking, if you don’t want to wash the dishes, you don’t start backing. Same with love, if you can’t handle it, you should never jump for it. I think that the desperate need for romantic gestures we have when we are young, fades with age, as we become wiser and we realize that love is neither about the lit candles, nor about the jumping of the bridges for the one you love. Dying for someone is as bad as living for someone. Love should never imply loosing yourself, but giving all for the one you love. So next time you are irremediably in love, remember that romance is not about big gestures and the story of Romeo and Juliet has not the happy ending you signed in for in the beginning.
May 28, 2014

THE WORM IN TEQUILA

People are often very lazy in thinking. There are lot of things we take for granted. Because is easy. Someone thought that before us. And when that someone is an entire generation, well, that must be a true thing for sure. ”If you wash your hair on Monday you’ll have a bad week.” We are a world of believers. We enjoy the comfort of quoting without the discomfort of thinking. ”I have a friend who has a friend that has a friend who did that”. The power of the precedent. If someone made it, I’ll be there soon. Well, is not really like that. The myths we believe in doesn’t make things more real and the hard work of others doesn’t relieve us of sweating our ass off. I believe in the power of autosuggestion and in the learning through imitation as long as we know what’s fake when we want to think is real. There is always a question mark involved in the interpretation of a myth. And when the purpose is having an answer to all the questions concerning your own life, who has time to believe in myths like the worm in tequila?

May 20, 2014

ARE YOUR CURTAINS DRAWN?

I always liked to look in other people’s homes. Since I was little I loved the feeling of watching the lit windows while you drive away in the night. Every window has a story. Other people’s life can be fascinating, especially when you can imagine it in your own way. But for me is less about the people. I love to watch the home, the setting where one can place the imaginary characters living the life you imagine for them for the next few seconds. I always wondered why people let you look inside their homes. My curtains are always drawn. Looking from outside, especially with the innocence of a child, other people lives can be spotless. The bits of life you imagine on the other side of the glass are a mirrored image of your dreams. Sometimes the windows become familiar as you see them every night in your way home. The little glances put together make a story of their own. There are windows that, as a good painting, make you want to watch them over and over again. Sometimes you look for those windows that match with your feelings as you look for the people who match with your soul.

Tonight I’ll drive by that window with the low light and the pale walls, where the music is never loud and the lit cigarette on the sill is always there. I have a story. And even if it doesn’t matches your reality, I paint it in my own way. Are your curtains drawn?

May 18, 2014

HATS OFF! THIS IS FOR YOU COLONEL!

The other day while I was chatting with a friend I remembered something about my grandfather. The particular thing that came up in my mind was the fact that everybody knew him. Even if I didn’t realized at that moment who he was and what he accomplished in his life( for me he was just my grandfather), now looking back in time things acquire a totally different perspective. My grandfather was from a small village close to my home town, where people always looked up to him for the life he built for himself. He dedicated his entire life to the army, military service and his family. Growing up I always thought that having a happy childhood and some fairytale parents and grandparents is a given fact that happens to everybody. Then I realized that fairytales are not so common and the characters you meet along the way mess up big time your happy endings. It might be hard for the ones that never had the affection or the fairytale to understand the love and the gratitude I feel as I can’t understand how I could have got here without being there first. I miss my childhood and the fact that when you’re a child you know so precisely what you want to do with your life when u grow up:) And then you do and you’re so clueless about what you are going to do next. Our grandparents can’t prepare the future for us, but they prepare us for the future and everybody going through his childhood has enough information about life to last him for the rest of his days. My grandfather taught me so many things and I’ll never forget his dedication for fishing, the love for folk music, the talent for bowling or the passion for football that I inherited.

There are 3 years since he left. I miss him a lot today. The image of the man that was never angry is deeply stuck in my mind. Sometimes I feel like walking on the streets of my home town, and even if many of the people he used to know are also gone, I would proudly tell everyone, I’m his granddaughter. I bow before you. This is for you Colonel!

May 14, 2014

VIEWERS DISCRETION IS ADVISED

Viewers discretion is advised! What’s that?! What are they trying to point out? If you go have a search, you can find that The Oxford Dictionary suggests that discretion can be either “the quality of behaving or speaking in such a way as to avoid causing offence or revealing confidential information” or ”the freedom to decide what should be done in a particular situation”. Starting from that, ”viewers discretion is advised” it’s a warning, letting the viewer know they may not want to watch the program( what the f***?) because it may contain something they don’t want to see, such as violence or sexual content, ”discretion” being simply choosing not to watch. Well, to a certain extent, the fact that they warn you that you might be shocked and disgusted by the stuff they’re showing, is a nice gesture. But I can’t stop asking myself why would someone create or broadcast something so offending, shocking, mind altering that it needs a constant warning of the unwatchable content?! Is like ‘we put so much violence that goes beyond your imagination in this movie and we’re going to show you so many details of what our sick minds had imagined that we really need your indulgence and discretion’ to be able to show you what should never be shown. As much as I am a militant for the beauty in art, I can find a certain tolerance for the fact that art can also deal with some interpretations of ugliness. But the use of grotesque in ‘Alice in Wonderland’ by Lewis Carroll never needed a ”viewers discretion is advised” warning. So that ”why” question keeps following me up and even if I’m capable of seeing the reasons, which are money and ratings, I can’t find the indulgence for this kind of manifestations. I’m not the type of person that wonders where this will go, but where we are now is so massed up and what’s shocking is that there are so many loving it and I just don’t fit in your big box with the fine writing saying ”viewers discretion is advised”.

May 9, 2014

YOU ARE UGLY

You’re ugly, you’re fat, you’re shy, you’re selfish, you’re arrogant, you’re superstitious, you’re insensitive, you’re annoying, you’re vindictive, you’re vain, you’re superficial, you’re materialistic, you’re insidious… But, you’re smart, you’re funny, you’re kind, you’re sweet, you’re educated, you’re loyal, you’re honest, you’re patient, you’re talented… Yes, there is all about labels, and those labels we often use are just names for what people do, not for what they really are. Actions are lot more limited in time then we are as human beings. As much as we justify our mistakes or faults, we’ll always label the others by the actions they perform. I never met someone that is just one thing. It doesn’t matter how you call it, the thing you refer to remains what it is no matter what label you put on it. And what if you are wrong? What if you labeled these muffins calling them cupcakes or this girl calling her stupid and maybe she’s introverted? The muffins will still be muffins, the girl will still be smart, and you.. you’ll carry all the baggage and all the consequences with you. And as we label people, actions, brands based on our expectations, they continue to be what they always were and we might not even notice.

May 3, 2014

YOU CAN’T SIT WITH US

It all starts when you’re a kid and your first bff tells you, you can’t sit with the boys because they are all mean. Then you hear it again in kindergarten, when the bank colleague says you can’t sit with her because you are too tall. In school you hear it a lot from the popular girl that feels threatened, from the teacher that makes you join the literature club, from the smoking friends whose habit you don’t share, from the winning team in the handball game. Then you grow up and you realize that you don’t want to sit with everyone. Is the same thing as when you were just a kid, only that you make the selection on a different criteria. Humans have this imperative need to divide everything into groups, to categorize things, actions, people and to label them using their own criteria which has no connection to reality whatsoever. People that matter sitting with are never obvious, they don’t judge, they never feel the need to be right, they never want to be in the spotlight, they can admit they might be wrong. We’ll always reject and judge everything that we don’t understand. I really think that the level of tolerance is proportional with the level of education one has. ‘You can’t sit with us’ is just another way of telling ‘I don’t get you’. And who wants to sit with someone that doesn’t gets it?!

April 27, 2014

DONALD DUCK NEVER WORE PANTS

“Donald Duck never wore pants. But whenever he’s getting out of the shower, he always put a towel around his waist. I mean, what is that about?” Friends

Yes, is true, Donald Duck never wore pants, and somehow without wearing any iconic item of clothing, he managed to become unforgettable, memorable, and an IT character through out half a century. As true as it can be the fact that we can’t all be Donald Duck, I think we can somehow find a way of expressing ourselves not through clothes, but to make the clothes express our unforgettable, memorable and IT personality in the way we wear them or why not.. not wear them. I’ve always noticed that the most important or better said memorable people I encountered, were never spotted because of the matching shoes and bag or the impeccable cut of the dress. Chanel doesn’t look the same on everybody! That’s why the world is full of ‘who wore it better’ situations where the same clothes are expressed in different ways by several people.

I once read an Iris Apfel interview where she said that fashion should never make you feel unhappy. The “I have nothing to wear” situation we find ourselves in almost everyday, the long minutes spent in front of the mirror matching things we don’t even find comfortable, the insomnia caused by the fancy event we have to attend and the fact that none of the 978 dresses we own fits, makes our relationship with fashion a very unhappy one. So, lets think of Donald Duck who had the gut and strength to walk in his bare duck ass his entire life and make it worth a million bucks!

April 23, 2014

TO PACK OR NOT TO PACK

“Did you ever notice that the first piece of luggage on the carousel never belongs to anyone?” Erma Bombeck

I just got back last night from a short Easter vacation in Bulgaria. Those days spent there in a mix of rain, sun, wind, sea breeze made me think about packing. I think we all hate to pack! Personally, for me a 3 days trip or a 3 weeks one is almost the same if we talk about packing. After doing it so many times, it became a routine and got lot easier. I almost never forget anything I might need and I usually have something to wear for any situation I might encounter once arrived there. On my packing list there are a few items that are a must each time I travel: my make-up case, the beauty products I use, a hair brush (I used to forget it every time!), the hair straightener( that I also use for curls), the small flatiron, jewelries and accessories, a nail polish, comfy pajamas, the photo camera, all the chargers for the devices I use, sunglasses, matching shoes and bags for the outfits I choose, a swim suit, a lint roller, matching underwear, some emergency pills, the head phones and the laptop. I always looked with envy and admiration to the fact that some people can pack light or have their stuff in a backpack. Must be some kind of talent, art or way of living that I can’t yet understand.

There is always a sadness and a happiness about packing. The sadness of leaving home or the places you love, the fear of the unknown, the wondering if the things you’ll experience are as good as the ones you did in the past. And there is the happy thoughts of seeing the ones you missed, the places that make you dream, the new things to discover, the city that makes you feel alive. There is one constant related to packing, and that’s the fact that it always implies travelling and that wherever you go you take yourself with you.

March 29, 2014

HAPPY ENDING

The happy ending stories start with ‘once upon a time’… If you would know that your own life will have a happy ending, you would probably live it from a different perspective, giving more chances to the hazard, going over the sad moments as you go over the chapters of a book, or allowing yourself to dream of something you would never do. But is not like that. Is us that guarantee the happy ending. Or not… Caught in the twirl of life, we forget where we started and we arrive where we never thought we will be. Some call it fate, I think is all about the choices we make. We miss: a lifetime friendship, the talent we never knew we had, the love with tears and butterflies, a world of unfulfilled dreams. Life is not a rehearsal. No one guarantees the success but mostly you will fail because you never tried. In the end you pay with memories from your own life lived with the eyes half shut and a feeling of double identity. I succeeded in everything I wanted to do each time I stopped to only dream of succeeding. And I strongly believe that every real problem has an achievable solution even if we are unable to see it. We all remember the last ‘what if’ situation we were in. And as some people sometimes believed in me, I thought I should do it too, but do it every time. Try it yourself, is not such thing as failing if you’re the only one knowing it.

———————————————————————————————–

Povestile cu final fericit incep tot cu a fost odata. Daca ai stii ca propria viata va avea la un moment dat un final fericit, ai trai-o poate din alta perspectiva, ai da mai multe sanse intamplarii, ai derula secventele triste ca pe capitolele unei carti sau ti-ai permite sa visezi la ceva ce n-ai sa faci niciodata. Dar nu. Finalul fericit ni-l garantam singuri. Sau nu. Prinsi in vartej uitam de unde am plecat si ajungem unde nu ne-am propus niciodata. Unii-l numesc destin, eu le numesc alegeri proprii. Ratam: o prietenie pentru o viata, talentul de care n-am stiut niciodata, o iubire cu fluturi si lacrimi, o lume de vise nerealizate. Viata nu e cu repetitive. Nu-ti garanteaza nimeni reusita dar de cele mai multe ori vei esua pentru ca n-ai incercat niciodata. La final platesti cu amintiri din viata ta traita cu ochii pe jumatate inchisi si cu un sentiment de identitate dubla. Am reusit tot ce mi-am dorit de fiecare data cand am incetat doar sa visez la reusita. Si cred cu convingere ca fiecare problema reala are o solutie realizabila chiar daca suntem incapabili sa sesizam rezolvarea. Ne amintim cu totii ultima data cand am trait un “ce-ar fi fost daca”. Asa cum unii oameni au crezut in mine cateodata, m-am gandit sa cred si eu, de fiecare data. Incearca si tu, nu exista esec cand stii numai tu.

March 25, 2014

LIFE AS A COUNTDOWN

274 days till Christmas, 2 months till summer, 3 weeks till the next vacation, 17 days till my birthday, 5 months till the next Fashion Week, 8 hours till my next post… 90 days since the last Christmas, 7 months since the last summer, 9 weeks since the last vacation, 348 days since my last birthday, 2 months since the last Fashion Week, 72 hours since my last post…

This is how we count life. There are always numbers that tell us when we’ll live again. What about right now? Right now is 10 PM, I’ll finish to write this in 30 minutes, sleep for 8 hours, meet my family for lunch in 12 hours, get back to Bucharest in 4 days, take a vacation in 3 weeks… And I don’t even like math so much!

March 22, 2014

I FAKE IT

”Fake it’till you make it!”

According to Wikipedia “Fake it ’til you make it” (also called “act as if”) is a common catchphrase that means to imitate confidence so that as the confidence produces success, it will generate real confidence.

I fake it: when I don’t want to show I’m the only one tired, when I wear my loose t-shirt after a big meal, when I say I like to go in a club after a week of work, when I check my weight only in the morning, when I’m scared and I have to be strong, when I use Photoshop, when I google what I said I knew.

I fake it constantly, out of respect, prudence, insecurity or consideration. Is a form of protection, pride or need for achievement. What’s real is the reason and the result materialized in something positive. And beyond the ”fake it” situation is always the realness of the feelings and actions of the one faking it. So, did you fake it today? :)

March 17, 2014

-HOW ARE U? -POPULAR!

It’s us, the generation of ”Like”, the individuals that are their own promoters for the ultimate goal of being popular. Success is measured in number of followers, achievement is given by the number of posts and glory is gained by the numbers of likes. We are all stars in our published on walls life, we all have our 15 minutes of fame, surrounded by the envy, appreciation, adulation of our fans-friends that use us as a standard for their personal success or happiness. The wish of ”Like” makes us invent ourselves, living 50% in our wall reality, with the absolute goal of doing more to publish more. And while you’re on the phone with your best friend telling you ”I have to go, someone just liked me on Facebook”, I ask u: how are u today? Popular, of course.

All articles are written by me.

Copyright © 2016

All rights reserved. No part of these pages, either text or image may be used for any purpose other than personal use. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, for reasons other than personal use, is strictly prohibited without prior written permission.