Lost, Found, Never The Same

DSC06093

M-a prins cumva miezul noptii treaza, singura, in zgomot de valuri si picioarele goale in balconul hotelului, fata in fata tot cu marea.

Sunt in vacanta la mare cu ai mei. Ca acum 30 de ani (la propriu!). Nu s-a schimbat nimic. E adevarat ca prezentul e greu sa egaleze farmecul nostalgiei trecutului. Copilaria “a fost odata, nu trece niciodata”, amintirile sunt mereu mai hazlii decat faptele traite si mai apoi povestite. Trecutul are sens tocmai pentru ca nu are nimic din emotia prezentului. Marea te face cumva sa iubesti, altfel. M-am indragostit iremediabil si teribil de repede de fiecare data cand am venit la mare. Mereu de altcineva si mereu pentru un totdeauna niciodata la fel de lung, cu zile ce mi-au ramas in minte si nopti eventual nedormite. Cand iti amintesti cum ai iubit pana la luna si-napoi cu fundul pe nisip.. marea (what else?!), te pufneste subit rasul. Pentru ca prezentul schimba trecutul. Ce vremuri! Corect, alte vremuri, dar si alti noi? Eu nu m-am schimbat. Sunt la fel. Inca iubesc marea, vacantele in familie, view-ul de pe terasa de la Amfiteatru, mirosul de hotel si vantul in par la plimbarea cu minicarul.

La urma urmei, nostalgia e rezultatul faptului ca trecutul nu pleaca niciodata. Toti avem gramezile noastre de “ieri” adanc ingropate in minte si in locurile pe unde am umblat in trecut.

Trecutul mi l-as cumpara. L-as mai trai o data. Nu cu mintea de-acum, asa cum a mai fost. Ca n-as schimba nimic nu e meritul meu in totalitate.

Ma intorc in gand acum 30 de ani. Copilaria e geniala! Dupa 30 de ani ma gasesc intr-o dezordine infioratoare, alimentata de temeri si viata amestecata intr-o societate care-ti consuma pozitivitatea originara si o transforma intr-o suma de incredibilitati ce ruineaza orice tip de personalitate.

Am citit azi-dimineata pe Facebook, ca azi (26 august) e cea mai norocoasa zi din an pentru toate zodiile. Si am trait-o altfel. Am facut-o asa, sa mi-o aduc aminte. Am facut ceva pentru prima data, am facut ceva ce n-as fi facut niciodata si desi nu am fost cea mai norocoasa, am ceva de care-o sa-mi amintesc cu siguranta.

S-a facut tarziu.
In stanga mea sclipeste Mangalia. Ma vad alergand dupa ceva pe faleza. Se lungeste o umbra pe mare. Nu e niciodata destul de aproape, desi acum e mai lunga ca altadata. Blufez. N-am cum sa fiu la fel pana la capat.
Cand m-am trezit rasarise soarele.

DSC06114 DSC06142

I was wearing:

Mango Premium body

Vintage belt

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s